Tu încotro?


Conform BBC, numărul populației din Moldova scade cu 106 de persoane pe zi. În fiecare oră, 4 persoane pleacă din țară. 



Unde pleacă lumea?


Într-un an în care Dodon a ajuns președinte, fiecare picătură pare că umple paharul și tot mai mulți moldoveni vor să-și ia lumea-n cap și să plece. Oricum, mai rău ca în Moldova nu poate fi, cred mulți.

Nu toată lumea își permite luxul de a alege unde să plece. Deseori, destinația este dictată de circumstanțe.
Noi cu Iulia am făcut o mică analiză a persoanelor pe care le cunoaștem personal (familie, rude, prieteni) ca să vedem cam care sunt destinațiile unde pleacă moldovenii. Rezultatele le vedeți în imaginea de mai jos. 



De cele mai dese ori, moldovenii aleg destinația pe baza următoarelor criterii:
1. Am pe cineva acolo. Prima perioadă voi sta la el/ea, mă va ajuta să-mi găsesc de lucru.
2. Am plecat cu Work&Travel și am rămas. 
3. Am făcut studii aici, după asta m-am angajat. 


Un pic mai puțini sunt cei care au câștigat Green Card, au emigrat spre o destinație concretă sau au primit o ofertă de muncă de peste hotare, aflându-se în Moldova.

De ce pleacă lumea?


Bună întrebare! Fiindcă nu trăim în Coreea de Nord, iată de ce. 

Lumea citește noutăți, privește pe internet cum e viața peste câteva sute de km și, desigur, fiecare dorește un viitor mai bun pentru sine și apropiații săi. În Moldova există universități ce predau în limbi străine (engleză, franceză, germană), în fiecare an studenții au șansa să câștige burse peste hotare, după absolvire te așteaptă companii internaționale. Toate aceste lucruri își lasă amprenta asupra percepției tale referitor la lumea în care trăiești versus lumea în care ai putea să trăiești. Specialiștii buni sunt la mare căutare iar dacă este dorință, orice plan poate fi dus la bun sfârșit.
În esență, lumea pleacă fiindcă vrea lucruri simple: oameni zâmbitori pe stradă și în transportul public, drumuri bune și curate, servicii publice calitative și accesibile, siguranța zilei de mâine. Dacă toate acestea ar fi disponibile în Moldova, lumea nu ar pune mătura în ușă. 

Vrei să revii în Moldova?


Cam nimeni nu spune NU! cu verticalitate. Majoritatea celor plecați continuă să investească bani în reparație euro în casa/apt din Moldova chiar dacă stau în ea 2 săptămâni pe an. Unii strâng bani și cumpără apt în Chișinău/Bălți/Orhei fiindcă vor să revină acasă în câțiva ani. Iar anii trec... 


Și iată așa, an de an, mulți se alină cu gândul că iaca-iaca, mai stau câțiva ani și revin acasă, în Moldova.


Oamenii speră la zile mai bune, dorul îi macină și de fiecare dată când cumpără bilete spre Chișinău, o scânteie le zvâcnește în ochi. Așteaptă cu nerăbdare ziua când vor ateriza pe aeroportul din Chișinău sau vor ajunge la gară și își vor revedea familia și prietenii. Și deja peste 5 minute încep a se plânge: 

Da și, așa ș n-o reparat drumu ista? 
Uof, așa-i murdar în taxiul ista! 
Iaute cât gunoi pe drum. 
Și parcă și dorul trece, parcă îți vine să-i iei pe cei din țară acolo la tine. Că acolo-i mai bine, zici tu.

- Cum e marea, melcule? - Este mare, mielule! 

Aici în Polonia, am găsit o comunitate mică dar foarte prietenoasă de moldoveni. Reușim să organizăm diferite evenimente culturale (și mai puțin culturale) prin care socializăm, împărtășim din experiență și ne ajutăm unii pe alții cu ceea ce putem. 

În alte state, însă, comunitățile de moldoveni sunt imense, unii nici nu simt dorul de casă. Locuiesc cu moldoveni, lucrează cu moldoveni, privesc canale din MD, gătesc moldovenește, în Italia sunt cartiere întregi de moldoveni. Acest fenomen capătă amploare pe an ce trece (vezi criteriul nr.1 mai sus). Fiecare din  cei care revin acasă povestesc experiența lor rudelor, prietenilor, cunoscuților și, desigur, dorința de a pleca devine tot mai puternică.


PS: Acest articol nu este o analiză a migrației, nu încurajează pe nimeni să părăsească Moldova sau să revină în ea, nu poartă un caracter demotivant și nu atacă sentimentul de patriotism al nimănui. Acesta este doar un articol pe un blog. Iaca.


Comments